Devino organizat dezvoltând o gândire strategică.

Ce înseamnă gândirea strategică? Chiar dacă acest termen poate fi intimidant pentru unii dintre noi, există numeroase tehnici și tactici pe care le poți aborda în drumul tău spre a dezvolta un astfel de skill. Iată cum poți deveni mai eficient și mai organizat, urmând câteva metode simple și rapide.

Vârsta își spune cuvântul? Nu trebuie să fie așa!

Natura nu ne-a creat nemuritori, dar ne-a oferit capacități extraordinare. Inteligența și adaptabilitatea la schimbare sunt doar două astfel de exemple. Atuuri în fața provocărilor vieții, aceste caracteristici profund umane se îmbină și creează un arsenal personal în lupta cu cele mai neplăcute și provocatoare schimbări din viața noastră.

Dacă te regăsești în categoria de vârstă cuprinsă între 30-50 de ani, probabil te confrunți cu cea mai aglomerată perioadă a vieții tale. De ce se întâmplă acest lucru și de ce acum? De asemenea, dacă ai până în 40 de ani, probabil energia tinereții încă mai e de partea ta. Dar ce te faci după vârsta de 40 sau 45 de ani când nivelul de energie e în scădere de la an la an?

Ei bine, perioada cuprinsă între 30 și 50 de ani este perioada în care vrei să finalizezi cât mai multe proiecte, atât la nivel personal, cât și profesional. Nu îți face griji, presiunea pe care o resimțim este rezultatul absolut normal al provocărilor vârstei. Pentru a face faţă cu brio acestei perioade, dar și celei următoare, este de folos să găsești mecanisme eficiente de a-ți gestiona energia și capacitățile în direcția favorabilă ție. Un astfel de mecanism este și gândirea strategică.

De unde pornim

Poate cel mai bun punct de început este să îți adresezi o întrebare simplă, dar la care să răspunzi cu sinceritate: „Ce este cel mai important pentru mine la momentul actual?”

Poate vei descoperi că, pentru tine, familia, cariera, bucuria copiilor, educarea acestora se află printre răspunsuri. Indiferent de răspuns, vei ști ce este prioritar pentru tine. Odată ce ai un răspuns, poți lucra la a-ți dezvolta acea gândire strategică care te va ajuta să devii mai organizat și să îți atingi cu succes obiectivele, la capacitatea de care dispui și cu care te simți confortabil. Nu uita, energia scade odată cu vârsta, de aceea este necesar să îți clarifici foarte bine prioritățile.

Devino organizat dezvoltând o gândire strategică.

Tehnica SMART și stabilirea obiectivelor

Cel mai important aspect în dezvoltarea gândirii strategice este stabilirea obiectivelor. Cum îți stabilești obiective? Cum te asiguri că poți face asta? Tehnica SMART este un acronim al caracteristicilor considerate esențiale în stabilirea unor obiective și este considerată a fi una dintre cele mai eficiente metode în această direcție. Iată cum.

Acronimul SMART este creat tocmai pentru a te ajuta să reții această formulă mai ușor.

  • S vine de la Specific – asta înseamnă că obiectivul e necesar să fie formulat clar, fără termeni generali şi cât se poate de specific.
  • M vine de la Măsurabil – adică ușor de măsurat, evaluat în timp, kilograme, bani etc.
  • A vine de la Abordabil – adică să fie în puterea ta ca acesta să fie realizat. Și, foarte important, să fie abordabil pentru TINE.
  • R vine de la Realist – adică să fie ceva ce știi că poţi obține cunoscându-ţi toate împrejurările, abilitățile și punctele slabe pe care le ai.
  • T vine de la Timp –  adică obiectivul să fie încadrat în timp. Până la ce dată îţi doreşti să obții acel obiectiv?

Pentru a maximiza succesul tehnicii prezentate, ai grijă ca obiectivul tău să fie formulat pozitiv (să nu conțină negație). Și, desigur, să fie un obiectiv etic, care nu face rău nimănui. Altfel s-ar putea să te sabotezi pe drum.

Cum să aplici ce ai învățat

După ce ai stabilit foarte clar ce vrei să obții, fie folosind tehnica SMART, fie prin procese personale de introspecție sau alte metode, urmează să pui în aplicare ce ai învățat, folosind acest nou skill pe care începi să îl asimilezi. Cum faci asta? Printr-un plan de acțiune! Iată cum:

Care este primul pas cu care îți propui să începi? E important sa îţi clarifici cu exactitate care este primul pas pentru ca acesta este si cel mai important. De ce? Pentru că acesta cel care te va pune în mişcare.

Care sunt resursele pe care le ai la dispoziție pentru a realiza obiectivul? E important să îţi cunoşti resursele pentru a-ţi creşte încrederea în sine (dacă e vorba de resurse interioare), dar şi pentru a şti pe ce te poţi baza.

Care sunt resursele de care ai nevoie? Cum le poți obține? Atunci când pleci la drum e important să cunoşti resursele de care ai nevoie în special pentru a nu te trezi cu surprize neplăcute, dar si pentru a şti ce ai de facut pentru a le obţine.

Care sunt următorii pași?

Odată motoarele pornite, va fi mult mai uşor să continui, dar pentru a face asta eficient e nevoie ca tu să îţi cunoşti şi urmatorii paşi. Răspunzând la aceste întrebări și urmând strategia de mai sus vei observa că nici nu ai nevoie de tactici prea elevate. Pentru că tocmai ți-ai creat propria tactică potrivită pentru tine.

Privește în ansamblu și bucură-te de micile victorii

O altă metodă ce te poate ajuta în dezvoltarea gândirii strategice este să priveşti în ansamblu tot parcursul tău până la rezultatul dorit. Identifică toate sarcinile necesare şi deleagă-le pe acelea care nu sunt în zona ta de excelenţă sau care nu îţi plac. Dacă alegi să faci asta, vei elibera timpul tău, iar calitatea produsului respectiv va fi mult mai ridicată dacă vei delega catre o persoană care chiar face acea acţiune cu placere.

De asemenea, nu uita să îți acorzi mici momente de instant gratification. Notează-ți sarcinile într-un carnețel și pune o bifă în dreptul fiecarei sarcini realizate. Acordă-ți o pauză binemeritată după îndeplinirea fiecărui task și ai grijă să îți mulțumești că ai dus la bun sfârșit orice proiect.

 

 

 

 

Citește si: